Grădiniţăreşti

Martusisesc că, pentru mine, subiectul grădiniţei vine întotdeauna cu o grămadă de nedumeriri.

Fapte: Îi încriem pe amândoi din septembrie. Zulufata a avut şansa să fi stat cu mine acasă patru ani, iar Ţichi .. Ţichi intră-n sistem de la doar doi. Şi cum locuim într-un oraş mic, mic rău de tot, cu o singură gradiniţă care are şi creşă inclusă, devine destul de legitim să întrebi mamele cu care te intâlneşti (pe lângă derdeluş :) ) cam cu ce se mănâncă grădiniţa care-i va inghiţi, la rându-i, în regim de program prelungit, şi pe ai tăi.
Intriga:  Deci intreb dacă e bine. “Biiine“, mi se răspunde.
Mai intreb dacă-s supravegheati. Dacă au avut incidente neplăcute cu capete sparte, dinţi fracturati, etcetera. “Nuuu“, mi se răspunde.
Şi mai întreb cum îi pedepseşte – deci nu “dacă”, ci direct “cum”. (că, deh, al 6-lea simţ al meu imi spune clar că nu scapă nepedepsiţi).
“A, îi pune la colţul ruşinii! Şi le dă şi buline!” mi se răspunde. Dar în acelaşi ton, cu zâmbet alb, curat, senin, de parcă aş fi întrebat dacă le dă ceai de tei sau de fructe…
Şi-s şocată. Şocată de seninătatea cu care este acceptat aspectul ăsta al pedepselor.
Deznodamant.. incert: Eu nu-i pedepsesc, nu le dau buline, nici măcar nu îi supun la şantaje mascate. Ai mei nu cunosc regimul ăsta deloc. Şi-s înfiorată. “Înfiorată” am spus, nu înfuriată. Probabil va veni şi vremea când o sa ma infurii.. şi atunci… Atunci ce??

Îmi dau seama că aşa sunt majoritatea grădiniţelor de stat (şi nu numai). Aşa că mă întorc acum spre voi, mamele din blogosferă, şi-ndrăznesc să vă întreb; cum faceţi faţă la asta? Cum vă împăcaţi? O tehnică yoga anume? Cumva procedeul respiraţiei complete? Apelaţi la autosugestie? Sau poate că nu vă împăcaţi şi aveţi un cuvânt de spus, aşa cum aş avea şi eu.. Dar îl spuneţi? Vorbiţi cu educatoarele şi le expuneţi pe şleau că nu acceptaţi aceste metode? Şi, dacă da, cam care-s reacţiile?

 

VA URMA

Gata zic! Asa chiar nu se mai poate!

 

Noi

 

Let`s talk about sex

Inceputul educatiei sexuale
Aceasta este perioada -inainte de 6 ani- in care copilul devine constient de diferenta dintre sexe, care la inceput este o diferenta de roluri asociata cu o diferenta a costumului si care nu implica pentru el decat constatarea unui fapt lipsit de orice importanta.
Varsta la care survine descoperirea unei veritabile diferente anatomice este extrem de variabila. In generatiile precedente, in care fetele si baietii erau crescuti total separat, nu rare erau cazurile de ignoranta absoluta in aceasta privinta, mentinuta pentru baieti pana la adolescenta, iar pentru fete pana la casatorie.

 

Cand parintii nu se inteleg (II)

“(ca mame).. Noi toate vrem ca barbatii sa se schimbe, dar ii crestem astfel incat
sa aruncam asupra viitoarelor sotii sarcina de a-i transforma.” (Denise Bombardier)

Spuneam candva ca e nevoie de a face pace cu trecutul, de a-l intelegere, de curatare si de asumare a ceea ce a fost, ca sa ne putem impaca cu cine suntem astazi, sa devenim astfel capabili a ne lepada de tipare si sa construim un prezent cu adevarat AL NOSTRU; sa iubim autentic si sa putem construi relatii sanatoase intai cu partenerii, apoi cu copiii nostri. Iar pentru ca nu-mi place sa las lucrurile neterminate (sau mai bine corect spus neconturate), o sa continui ideea ce o adusesem intr-un subiect recent deschis, insa de data asta pusa sub lupa psihanalizatoare a lui Salome.
Psihosociologul vorbeste in general despre cuplu, dar sa nu uitam ca si parintii reprezinta, inainte de toate, un cuplu; iar problemele dintre parinti SUNT probleme de cuplu.

Si zic sa incepem asa; de la iubire.

 

Crâmpei de gând si simţire..

 

Matematica lui Salome

 

Pentru ca mi-a placut mult.. mult, mult de tot  , m-am gandit sa o impartasesc cu tine. Jacques Salome vorbeste despre o “aritmetica speciala” in cadrul cuplului de indragostiti, dar eu o gasesc valabila atat in cuplul iubit-iubita, cat si in cuplul parinte-copil.

 

Sunt descrise trei etape;
1+1=1 (faza de gestatie, de atasament, simbioza, contopire, amalgamare)
1+1=2 (faza reidentificarii sinelui, de diferentiere a propriilor trasaturi, nevoi, ganduri, sentimente, nazuinte.. de ale celuilalt.)
1+1+1=3 (stadiul de triangulare; al treilea element reprezinta chiar relatia in sine – un organism viu, multiform si de sine statator ce are nevoie de ingrijire, respect, atentie, hrana la fel de mult ca o creatie sau un copil zamislit in comun)
E adevarat, la unii triagularea se formeaza prin intermediul unei relatii extraconjugale, dar asta nu inseamna decat tradarea propriei intimitati (si nu a partenerului oficial, cum s-ar crede), eschivarea in fata dificultatilor de asumare a rolului de partener intreg si responsabil pentru sine si pentru propriul capat de relatie.

“O relatie de cuplu poate dura in timp, dar pentru aceasta are nevoie de putina aritmetica. Pentru a fi doi este, evident, nevoie de DOI, dar trebuie ca mai inainte UNU sa fi fost intreg.
Iar a iubi.. inseamna sa conciliezi doua mari iubiri inseparabile. Sa fii indragostit de propria-ti libertate si sa te indragostesti de libertatea celuilalt”..

Eh, cum suna toata matematica asta nebuna?
Pentru mai multe “reguli de igiena relationala in cuplu” te invit sa citesti “Singuratatea in doi nu e pentru noi“, de  J. Salome. Nu ia mai mult de 3 dupa-amiezi daca ai (2) copii, si nu mai mult de una singura daca esti ïnca.. sa zicem “tanar si nelinistit”.

va urma..

 

Cui ii spun de fapt “da”? Si cui ii spun “nu”?

Chiar inteleg eu oare de unde vin acel da
si acel nu pe care le rostesc?
Chiar accept sa recunosc cui
ii spun da si cui ii spun nu?
Spun da din motive de ratiune (pentru a face
placere, pentru a avea liniste, pentru a nu rani…)
Sau spun un da din inima (pentru a fi in acord
cu mine insumi)?
Spun eu oare nu dintr-o reactie
(ca sa ma opun, ca sa contrariez, ca sa provoc…)?
Sau spun nu pentru a ma diferentia,
afirmandu-ma in alteritatea mea?
Spun da sau nu pentru mine sau impotriva celuilalt?
Un da veritabil sau un nu veritabil
este un da triplu sau un nu triplu.
Acelea pe care le pot rosti in acelasi timp
rational, din inima si cu emotie.
Pentru mine.
Da-urile si nu-urile cele mai vii
sunt acelea pe care le pot
exprima in fata celuilalt, pentru el si pentru mine.
Sunt da-uri si nu-uri congruente, care ma ajuta
sa imi intaresc consistenta si coerenta interna.
(Jacques Salome)

 

Learning english..

 

Cand parintii nu se inteleg (I)